Timiditatea la copii poate fi vazuta ca ceva negativ, in special in culturile ale caror valori sunt sociabilitatea si extroversiunea.

Timiditatea la copii este un instinct de atasament.

Instinctul ii impiedica pe acestia sa se lase condusi de oameni din afara comunitatii lor.

In cazul unei dezvoltari normale, instinctul timiditatii poate aparea pentru prima data la copiii de 6-7 luni, ca protest fata de straini.

Un copil va incepe sa-si arate preferintele clare pentru anumite persoane si se supara atunci cand nu se afla in preajma acestora.

Timiditatea la copii nu este un deficit, ci o miscare strategica din partea naturii pentru a se asigura ca acestia se afla aproape de oamenii care sunt responsabili pentru ei.

Timiditatea la copii este adesea confundata cu anxietatea sociala.

Anxietatea sociala este intensa si trebuie sa fie prezenta mai mult de 6 luni pentru a putea fi diagnosticata.

Doar jumatate din persoanele diagnosticate cu afectiuni sociale de anxietate sunt timide.

De ce unii copii sunt mai timizi decat altii?

Cercetarile sugereaza ca exista o predispozitie genetica, astfel incat instinctul de timiditate este mai puternic la unii copii in comparatie cu altii.

Aproximativ 15-20% dintre copii se nasc cu temperamente mai inhibate.

Acestia demonstreaza o reactivitate mai mare la mediile lor, dand nastere la raspunsuri mai puternice ale timiditatii.

Ca bebelusi, acestia erau mai suparati de zgomote puternice, aveau o activitate mai mare a mainilor si a picioarelor si au prezentat o frecventa cardiaca mai mare, comparativ cu ceilalti copii.

Pana la varsta de doi ani, acesti copii au avut mai multe sanse sa se ascunda in spatele unui picior al unui parinte (citeste aici despre parinte eficient) atunci cand un strain intra in zona lor de joaca.

In acelasi timp, ei aveau si mai multe sanse sa se joace singuri pana la varsta de 7 ani si sa fie etichetati ca fiind timizi de catre parinti si profesori.

Numai un sfert dintre ei au prezentat la varsta adulta caracteristici asociate cu timiditatea.

Copiii vin cu instincte naturale pentru a se indeparta de oamenii care nu se afla in aria lor de atasament.

Nu este nimic in neregula cu acesti copii timizi.

Mai degraba cu o societate care se asteapta ca acestia sa-i urmeze, sa fie sociabili, vorbareti si prietenosi cu oamenii pe care nu-i cunosc.

Care este raspunsul pentru timiditatea la copii?

Parintii copiilor cu instincte puternice de timiditate ii compara pe acestia cu ceilalti copii de varsta lor, care sunt sociabili si prietenosi.

Un copil timid poate parea mai retras si mai reticent in a se angaja in situatii noi.

El poate ramane pe loc pentru a observa lumea inconjuratoare, dar se poate si retrage atunci cand se simte amenintat sau coplesit.

Multi parinti isi doresc ca cei mici sa fie mai putin agitati si nervosi.

De exemplu, atunci cand se lupta cu anxietatea de separare de fiecare data cand incep un nou an scolar.

Vestea buna este ca exista o solutie naturala pentru timiditatea la copii.

In timp ce unii copii au o predispozitie genetica mai puternica pentru timiditate, raspunsul final este dezvoltarea sanatoasa ca fiinta distincta, sociala si adaptabila.

Intr-adevar, instinctele timiditatii nu ne parasesc niciodata, dispare doar nevoia de a ne folosi de ele la fel de mult.

De aceea, parintii trebuie sa se straduiasca sa le creeze copiilor lor conditiile necesare unei dezvoltari sanatoase.

Acest lucru necesita atasamente profunde cu adultii si libertatea de a se juca.

Combinatia de odihna si joaca va crea o forta interioara, astfel incat copiii se vor forma ei insisi ca persoane si vor putea sa se exprime.

In momentul in care se afla in clasa a 4-a si a 5-a (aproximativ la varsta de 9 – 10 ani), un copil timid pare sa faca un salt inainte si sa devina mai aventuros.

Cu cat s-au dezvoltat mai mult ideile, intelesurile, intentiile, interesele, preferințele si dorintele lor, cu atat mai mult exista dorinta de a intra in lume folosindu-se de acestea.

Cum putem sprijini un copil timid?

Cand un copil actioneaza cu timiditate, adultii trebuie sa ia in considerare contextul.

Sunt ei atasati de oamenii cu care sunt lasati? Ii considera pe acestia ca facand parte din aria lor de atasament?

Instinctele de timiditate sunt prezente in fecare copil.

Ceea ce are nevoie fiecare copil timid, este un adult care poate sa-l inteleaga si sa ia in considerare urmatoarele strategii.

1.Abordarea “fara rusine”

Atunci cand un copil simte ca este ceva in neregula cu faptul ca nu este mai sociabil sau mai implicat, el poate avea un sentiment de rusine.

Pentru a nu mai avea acest sentiment de rusine este nevoie de un anumit timp de „incalzire” si de acomodare la noul mediu.

Ar trebui sa nu ii fortam, ci sa-i ajutam sa faca pasi inainte in momentul in care acestia se simt pregatiti.

2.Lasati-l sa se joace

Cu cat se dezvolta mai mult, cu atat forta de a se exprima este mai mare si senimentul de rusine mai mic.

Identitatea copiilor este cultivata atunci cand ei se joaca si sunt liberi sa exploreze, sa descopere si sa auda ecourile despre ceea ce sunt in lumea din jurul lor.

Pentru a se juca, copiii au nevoie de spatii care nu contin activitati structurate, educative sau de instruire, care genereaza presiunea de a obtine anumite rezultate.

Copiii sunt liberi sa se joace atunci cand foamea lor de contact si de apropiere este satisfacuta si stiu ca parintii au grija de ei.

Va fi de ajutor, de asemenea, daca adultii ies afara impreuna cu cei mici si daca au rabdare sa-i asculte referitor la perceptia acestora asupra mediului inconjurator.

De prea multe ori, copiii timizi nu sunt bagati in seama asa cum sunt cei vorbareti, care le atrag adultilor atentia.

De aceea, trebuie sa va faceti timp pentru a-i observa si a participa la lumea lor interna, o lume foarte complexa si, astfel, le veti dezvolta identitatea personala.

3.Dezvoltarea relatiilor cu adultii din comunitatea lor

Este nevoie ca parintii sa preia conducerea in cultivarea relatiilor dintre copiii lor si bunici, matusi si unchi, profesori, antrenori, dentisti si medici.

Copiii trebuie sa simta ca exista o matrice invizibila a adultilor din jurul lor pentru a avea grija de ei, iar parintii trebuie sa fie aceia care sa construiasca aceasta matrice.

Timiditatea la copii este un instinct de atasament natural care este adesea tratat ca un deficit, mai degraba decat o miscare strategica din partea naturii pentru a-i mentine pe acestia atasati de ingrijitorii lor.

Daca vrem cu adevarat sa-i ajutam pe copiii nostri cu timiditatea lor, am incepe prin a nu-i face de rusine pentru ceva natural.

Natura are un raspuns, daca suntem rabdatori si sustinem conditiile pentru o buna crestere a copiilor nostri.

Nadia Gorduza

Singurul medic psihoterapeut din Romania specializat in Terapia de Cuplu prin metoda Gottman si in Terapie prin Realitate Virtuala pentru Fobii si Adictii, Management Anxietate. Reprezentant al Institutul Gottman din Seattle, SUA, cat si al Insitutului Virtually Better INC, Atlanta, USA.