Probabil multi dintre dumneavoastra va aflati in postura de a aluneca in capcana de a va fi aproape imposibil sa renuntati la jocurile video favorite pe care le accesati intr-un mod incontrolabil, pierzand ore interminabile cu scopul de a ajunge la nivelul si scorurile mult ravnite.
Fie ca o faceti de acasa, de la birou sau de la scoala, de pe laptop, tableta sau telefonul mobil, daca acest comportament intervine peste sarcinile dumneavoastra zilnice, pierdeti notiunea timpului, uitati sa mai mancati sau sa comunicati cu cei din jur si tindeti catre izolare, exista posibilitatea sa fie o problema.
Incepand cu anul 1950, industria jocurilor video a crescut scpectaculos, ajungand astazi sa valoreze miliarde de dolari. Desi la inceput acestea puteau fi jucate doar cu ajutorul anumitor masinarii speciale si nu erau accesibile 24/7, astazi jocurile video sunt printre cele mai populare optiuni ale site-urilor de socializare si pot fi jucate aproape incontinuu pe laptop-uri, console, telefoane mobile sau device-uri speciale.
Intre timp, specialistii au devenit ingrijorati de efectele pe termen lung ale comportamentului compulsiv de “gaming”, fiind tot mai multe cazuri de persoane ce s-au izolat in realitatea virtuala creata de jocurile video, capabile sa-si pericliteze orice urma a vietii sociale.
Este o problema atunci cand petrecem ore in sir jucandu-ne pe telefon, laptop sau tableta?
In iunie 2018, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a clasificat oficial dependenta de jocurile video ca “Gaming Disorder”- Tulburarea de Jocuri Video, fiind inclusa in Clasificarea tulburarilor mintale si de comportament (ICD-11).
Dependenta de jocurile video este o adictie comportamentala ce presupune repetarea unui comportament, chiar daca acesta dauneaza. Ea reprezinta dorinta incontrolabila de a juca fara oprire, acordand prioritate jocurilor in defavoarea altor activitati, acaparand sarcinile zilnice si interesele, in pofida consecintelor negative.
Dr. Shekhar Saxena, directorul departamentului de sanatate mintala din cadrul OMS, a declarat ca tulburarea de jocuri video poate fi prezenta la orice varsta, dar mai ales la adolescenti si tineri. Aceasta a adaugat ca unele dintre cele mai grave cauze inregistrate au inclus tinerii care petrec 20 de ore pe zi jucandu-se, comportamentul avand prioritate fata de alte necesitati ale vietii, cum ar fi „somnul, exercitiile fizice si mancarea”.
Studiile arata ca, in comparatie cu femeile, barbatii sunt mult mai predispusi la jocurile video, tind sa fie atrasi de jocurile violente sau agresive, iar cei care prezinta dependenta de jocurile video au stima de sine mai scazuta si un nivel mai scazut al satisfactiei cu viata (Ko, 2005).
Se pare ca exista doua tipuri de adictii in ceea ce priveste jocurile video:
- Daca vorbim de jocurile video standard, ce implica un singur jucator, sunt de multe ori offline si au un obiectiv clar, adictia este legata de atingerea unui scor inalt sau a unui standard al misiunii impuse de joc.
- A doua categorie este reprezentata de jocurile video online, unde jucatorul este intr-o comunitate cu alti jucatori si, in principiu, aceste jocuri nu au un final, adictia fiind tot mai accentuata cu cat jucatorul isi creeaza un personaj virtual si o relatie cu ceilalti jucatori. Acest tip de joc este o modalitate de a scapa de realitate si reprezinta mediul unde jucatorul se simte acceptat.
Care sunt simptomele adictiei de jocurile video?
Ca orice alta adictie, dependenta de jocurile video are si semne de atentionare pe care trebuie sa le luam in calcul daca simtim ca ne-am adancit prea mult in patima jocului. Simptomele pot fi atat emotionale, cat si fiziologice:
- Petreceti mult timp gandindu-va la jocuri chiar si atunci cand nu le aveti in preajma si planuiti cum puteti sa va jucati mai repede? – Unul din primele simptome este preocuparea excesiva si incontrolabila fata de jocuri.
- Va simtiti iritati, anxiosi sau suparati atunci cand nu aveti posibilitatea sa va jucati sau atunci cand ati oprit jocul?- Un alt simptom se refera la trairile emotionale negative in raport cu incetarea jocului.
- Simtiti nevoia sa petreceti din ce in ce mai mult timp jucandu-va, sa alegeti jocuri din ce in ce mai captivante si sa cumparati diverse echipamente profesionale?- Toleranta este un alt simptom ce poate aparea in dependenta de jocuri video.
- Simtiti nevoia sa jucati mai putin, dar nu puteti renunta la jocuri?- De multe ori, a reduce sau a stopa timpul petrecut cu jocurile video poate parea greu de realizat.
- Va pierdeti interesul pentru alte activitati recreative din cauza jocului?- Un alt simptom specific adictiei jocurilor video se refera la dorinta din ce in ce mai scazuta de a va implica in alte activitati, care in mod curent ar fi pe placul dumneavoastra, in detrimentul jocurilor video.
- Continuati sa va jucati in ciuda faptului ca observati existenta unor consecinte negative?- De multe ori, efectele negative precum somnul insuficient ce duce la oboseala, intarziatul la locul de munca sau la scoala, discutiile in contradictoriu cu ceilalti, cheltuitul banilor in exces pe jocuri sau neglijarea sarcinilor importante nu sunt luate in considerare.
- Se intampla sa ascundeti de prieteni sau familie timpul pe care il petreceti in fata jocurilor video?- A-i minti pe cei apropiati sau a-i tine la distanta pentru a nu afla cat timp petreceti cu jocurile video ar putea fi un semn al adictiei.
- Va jucati pentru a scapa sau a uita de problemele personale sau emotionale precum anxietate, vinovatie, depresie?– De multe ori, petrecerea timpului cu jocurile video reprezinta fuga de realitate, de responsabilitati si de confruntarea cu emotiile negative.
- Riscati sa pierdeti sau sa deteriorati anumite relatii importante, locul de munca curent sau oportunitati profesionale si educationale?– Un alt semn al dependentei de jocurile video este neimplicarea in relatia cu familia sau cu cei dragi, in sarcinile impuse de job sau ignorarea responsabilitatilor profesionale si educationale.
Ce ar putea cauza dependenta de jocurile video?
Specialistii considera ca nivelurile ridicate de dopamina contribuie foarte mult la aceasta problema. Acest neurotransmitator functioneaza in centrul de recompense al creierului si este eliberat in timpul activitatilor pe care majoritatea oamenilor le considera placute.
Pe de alta parte, terapeutii considera ca in cazul adictiilor comportamentale precum dependenta de sex, de jocuri de noroc sau de jocuri video, comportamentul inlocuieste substanta care ar putea determina dependenta in alte situatii, iar jucatul compulsiv genereaza placerea ce va ghida jucatorul in directia repetarii comportamentului cat mai mult cu putinta.
Din punct de vedere emotional, cercetatorii sustin ipoteza conform careia jucatorii compulsivi se retrag intr-o lume virtuala pentru a scapa de problemele din viata reala, fugind de emotiile neplacute.
Ce riscuri pentru sanatate ar putea avea dependenta de jocurile video?
1. Stilul de viata sedentar. Orele petrecute asezati in fata device-ului sau a computer-ului si lipsa miscarii fizice poate duce la o crestere in greutate, dezvoltarea unei pozitii gresite a coprului si dezinteres fata de o alimentatie corecta.
2. Aparitia insomniilor, migrenelor si slaba preocupare pentru ingrijirea personala.
3. Tulburari ale vederii datorate timpului indelungat petrecut in fata ecranelor device-urilor si aparitia sindromului de tunel carpian prin utilizarea excesiva a incheieturii pumnului pentru a tine consola sau mouse-ul in mana.
4. Dezinteresul fata de viata sociala. Chiar daca anumite jocuri presupun participarea si altor persoane in mediul virtual, acest lucru nu inseamna pregatirea, in special a copiilor, pentru socializarea reala, anumite abilitati sociale ce stau la baza interactiunii umane putand fi neglijate prin izolarea in jocurile video. In ceea ce priveste copiii, poate aparea confuzia dintre realitate si fictiune. Pe de alta parte, neglijarea celor din jurul nostru poate duce la deteriorarea relatiilor si la inabilitatea de a mentine si forma relatii sanatoase cu cei din jur. Pot aparea probleme la locul de munca sau la scoala prin ignorarea sarcinilor.
5. Convulsii si stres. British Medical Journal (BMJ) a publicat un articol despre riscurile jocurilor video pentru jucatorii care au epilepsie sau alte leziuni ce determina convulsii. Imaginile, lumina si culorile care se aprind de pe ecranul jocurilor video pot declansa convulsii la unii jucatori. Exista, de asemenea, dovezi ca jocul compulsiv poate duce la stres repetitiv.
6. La adolescenti – Evitarea sarcinilor de dezvoltare. Adolescenta este un moment de auto-descoperire si dezvoltare personala. Pentru a deveni adulti maturi care pot face fata provocarilor vietii, adolescentii trebuie sa invete sa faca fata emotiilor dureroase si experientelor sociale incomode. Cand jocurile video sunt folosite ca un mecanism de evadare, copiii nu iau parte la provocarile ce tin de dezvoltarea lor normala.
Care este tratamentul in cazul dependentei de jocuri video?
Tratamentul pentru dependenta de jocuri video se axeaza pe terapiile de modificare a comportamentului, cum ar fi terapia comportamentala sau terapia cognitiv-comportamentala (CBT), care va pot orienta departe de modelele de gandire obsesiva si de obiceiurile obsesive ale dependentei prin diverse strategii de reducere a comportamentului compulsiv si restructurare a gandurilor irationale ce va ghideaza in directia dependentei.
Terapia de grup este o sursa valoroasa de motivatie si sprijin moral, in special daca ati pierdut contactul cu prietenii sau colegii ca urmare a dependentei de joc.
De asemenea, consilierea familiala sau de cuplu poate ajuta la educarea celor dragi despre tulburare si ajuta la crearea unui mediu stabil acasa si a suportului familial.
Persoanele diagnosticate cu depresie, anxietate, tulburare bipolara sau alte afectiuni psihiatrice ce coexista cu dependenta de jocuri video, pot necesita terapie cu medicamente antidepresive sau medicamente anxiolitice. Daca abuzul de substante este un factor, va fi nevoie de detoxificare medicala urmata de un tratament specializat pentru abuzul de droguri sau alcool.
Ce puteti face pentru a juca responsabil, diminuand posibilitatea aparitiei dependentei?
- Monitorizati timpul petrecut jucand. Notati de fiecare data ora la care intrati in joc, apoi ora la care ati terminat jocul. De asemenea, puteti nota si activitatile care va tin prinsi in jocul respectiv si nu va lasa sa il terminati. Faceti asta timp de o saptamana. La final, puteti contoriza numarul orelor petrecute intr-o saptamana in fata jocurilor video si puteti analiza ce va determina sa petreceti timpul in joc.
- Reduceti activitatea. Luati-o incet si incepeti cu cel mai putin important joc sau cea mai putin importanta activitate intr-un joc. Reduceti timpul petrecut doar cu 10% in prima saptamana. Daca petreceti 10 ore pe saptamana, incercati sa reduceti la 9 ore intr-o prima faza.
- Prioritizati. Este important sa fiti conectat in prezent, sa prioritizati activitatile pe care le aveti de facut si sa stabiliti ce este mai important pentru dumneavoastra. Sa petreceti timpul cu personajele virtuale sau cu cei dragi?
- Opriti jocul. Nu exista o cale mai usoara de a face fata dependentei de jocurile video decat prin a opri pur si simplu consola sau computerul. Daca il opriti, reveniti in control atat asupra vietii dumneavoastra cat si asupra jocului. Setati-va termene limita si perioade de joc. Puneti-va alarma atunci cand ati vrea sa incetati jocul.
- Inlocuiti perioadele de joc cu alte activitati recreative. Cititi o carte, faceti o plimbare, uitati-va la un serial sau petreceti timp cu cei dragi. O modalitate foarte buna este aceea de a apela la jocurile de societate care pot fi limitate in timp si ii implica si pe cei dragi in ele.
Limita dintre hobby si dependenta
Odata cu clasificarea dependentei de jocuri video de catre OSM, in randul specialistilor s-a derulat o continua dezbatere in ceea ce priveste diferenta si limita subtire dintre jocul video ca hobby si dependenta de joc. Jocurile video au atat parti pozitive, cat si parti negative, iar efectele acestora depind foarte mult de atitudinea jucatorului in general. Multi specialisti puncteaza beneficiile jocurilor video: sporesc imaginatia, imbunatatesc aptitudinile cognitive si promoveaza munca in colaborare.
Insa, atunci cand jocurile video devin o prioritate si alegerile zilnice sunt in favoarea acestora, cand pierdem controlul, uitam de exercitiile fizice, de intalnirile cu familia si activitatile sociale, pasiunea investita in hobby se transforma in adictie.
Daca simtiti ca situatia va depaseste si nu puteti face fata singur sau daca cei din jurul dumneavoastra isi manifesta ingrijorarea constant fata de implicarea dumneavoastra in jocuri, este nevoie sa cereti ajutor specializat. Ca si alte activitati cu potential pozitiv, jocurile video au locul lor intr-o viata sanatoasa, bine conturata, dar cand acestea intervin in functionalitatea dumneavoastra zilnica, este nevoie sa luati atitudine si sa faceti o schimbare pentru sanatatea si echilibrul dumneavoastra, dar si al celor din jur.
Date de contact pentru centrul ID THERAPY Bespoke Treatment Center
Telefon: +4 0751 202 272; Email: office[at]idtherapy.ro
Adresa: Strada Naum Ramniceanu, nr. 23, ap. 1, Sector 1, Bucuresti, Romania
Articole asemanatoare:
Singurul medic psihoterapeut din Romania specializat in Terapia de Cuplu prin metoda Gottman si in Terapie prin Realitate Virtuala pentru Fobii si Adictii, Management Anxietate. Reprezentant al Institutul Gottman din Seattle, SUA, cat si al Insitutului Virtually Better INC, Atlanta, USA.