07 iul. 2016

Resursa Vitala pentru Dezvoltarea Cognitiei Copiilor

Se stie ca natura are un efect extraordinar asupra psihicului nostru, ajutandu-ne sa ne eliberam de stres si sa ne relaxam, reducand totodata si nivelul de depresie. Ce e nou, insa, e faptul ca studiile recente au descoperit ca spatiile verzi din mediul urban, precum parcurile si gradinile, au puterea de a imbunatati cognitia copiilor si de a reduce efectele inegalitatii asupra sanatatii.

Cercetarea a fost publicata in Proceedings of the National Academy of Sciences, si a avut ca subiect dezvoltarea cognitiva a 2,593 de copii cu varste cuprinse intre 7 si 10 ani, din 36 de scoli primare din Barcelona. La intervale regulate de-a lungul unei perioade de 12 luni, acestia au inregistrat schimbarile survenite in memoria si atentia acestora, folosind teste cognitive si un satelit de mare rezolutie cu care au evaluat datele primite de la copii in momentul in care erau in preajma spatiilor verzi de acasa, de la scoala si in timp ce faceau naveta. S-a descoperit astfel, faptul ca dezvoltarea memoriei si scaderea neatentiei sunt predominante la copiii care stau aproape de spatiile verzi sau care le viziteaza mai des, fata de alti copii.

Autorii studiului sugereaza ca spatiile verzi pot avea efecte pozitive, atat direct, cat si indirect. „Spatiile verzi ofera copiilor posibilitatea de a dezvolta abilitati mentale precum creativitatea si explorarea”, spune Payam Dadvand, co-autor al studiului. Mai indirect, spatiile verzi reduc expunerea la aerul poluat si la zgomotele orasului, imbunatatind activitatea fizica si imbogatind absorbtia microbiana din mediul inconjurator, toate acestea fiind strans legate de dezvoltarea mentala.

Cercetatorii au descoperit, de asemenea, ca asocierea intre spatiile verzi si dezvoltarea cognitiva are loc, procentual vorbind, intre 20 si 65%, aerul poluat avand efecte neurotoxice.

Folosind date de la 21,294 adulti care traiesc in mediul urban din 34 de tari europene, cercetatorii au examinat asocierile dintre nivelul de stres financiar al acestora si starea de bine din punct de vedere psihologic. Apoi au explorat interactiunile dintre aceste variabile si cinci caracteristici sau servicii intre vecini, inclusiv accesul la spatiile verzi, serviciile postale sau bancare, de transport public sau facilitatile culturale. Rezultatele au aratat ca diferenta dintre scorurile obtinute in privinta starii de bine printre oamenii care traiesc cele mai multe si cele mai putine dificultati financiare, este diminuata cu cat este mai mare accesul la spatiile verzi, nivelul de sanatate psihica fiind cu 40% mai mic printre cei care nu petrec timp in natura. Astfel de beneficii nu au fost asociate cu nicio alta variabila din studiu.

Aproximativ jumatate din populatia lumii traieste in zone urbane, si acest numar este in continua crestere. Aceste descoperiri ar putea influenta politica de stat sa creasca accesul la spatiile verzi, in speranta ca, in felul acesta se poate imbunatati sanatatea mentala si pot aparea rezultate mai bune in dezvoltarea academica a copiilor. Davdand conchide cu un gand optimist – aceste descoperiri pot avea consecinte pe termen lung pentru indivizi, familii si intreaga societate.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *