04 Apr 2017

Ce putem invata despre iubire si sex de la porcii spinosi

Intr-un video in care incearca sa explice dinamica dintre barbati si femei, Dr. John Gottman da ca exemplu un cuplu de porci spinosi, in care masculul vrea sa faca sex, dar spinii de pe spatele femelei sunt inca ridicati si il pot rani daca incearca sa o atinga.

Masculul incepe atunci sa-i mangaie prelung fata femelei, pana cand ea se relaxeaza si spinii ei coboara, astfel incat, dupa multa rabdare, actul sexual poate incepe. Cheia este comunicarea emotionala.

Iubire si sex – aveti probleme in dormitor?

La inceputul unei relatii, sexul nu va fi cu siguranta o problema. Ca intr-un fel de bula, cuplurile vor fi prea ocupate sa faca sex, deci nu vor mai avea timp si sa vorbeasca despre asta.

Treptat, bula va incepe sa dispara si viata celor doi se va orienta si in alte directii, ca munca sau alte obligatii. Pe langa asta, s-ar putea sa apara schimbari majore, ca moartea cuiva drag sau decizia de a face copii. Sa faci sex va deveni ceva conditionat si programat si nu se va mai simti ca o conexiune emotionala intensa ca la inceputul relatiei.

Joaca un rol diferentele de gen?

Daca ambii parteneri sunt satisfacuti, nu va exista o problema. Problema va aparea atunci cand unul sau chiar amandoi sunt nemultumiti de frecventa si/sau calitatea actului sexual.

Cele mai des intampinate probleme sunt ca unul dintre parteneri isi doreste sa faca mai multe sex, de obicei barbatii, pe cand celalalt, de obicei femeile, isi doreste mai mult romantism si expresivitate emotionala.

Dr. Gottman face o analogie in care spune ca barbatii sunt ca un cuptor cu microunde, pe cand femeile sunt ca un cuptor normal, atunci cand vine vorba de excitare. Dinamica nu se restrange doar la cuplurile heterosexuale, majoritatea cuplurilor fiind satisfacute si de un preludiu mai lung, dar si de emotia unei partide rapide.

Ar fi destul de neobisnuit daca amandoi partenerii ar avea aceeasi nevoie, in acelasi timp si cu aceeasi intensitate.

Sa fim respinsi cand dorim sa facem sex nu e deloc placut

Suntem mult mai vulnerabili la rani emotionale in dormitor, iar atunci cand dorim sa facem sex si suntem respinsi chiar de persoana pe care o iubim cel mai mult pe lume, poate fi destul de dureros.

Este normal sa simtim atractie, dragoste si respect pentru partenerul nostru fara a simti nevoia de a face sex. Acest lucru poate fi cauzat si de stres, precum si de modificari hormonale. Iar cu cat ne vom strădui mai mult sa simtim excitare, cu atat nu vom reusi.

E ca si cum ne straduim sa adormim. Cu cat ne vom concentra mai mult pe asta, cu atat vom sta mai mult trezi.

Lucrurile se vor intampla cu siguranta mult mai natural daca suntem relaxati si nu stam cu agenda in dormitor  sa bifam cand si de cate ori se întampla. Intr-adevar, respingerile repetate, atunci cand partenerul nu isi coboara “spinii”, ne pot face sa devenim nerabdatori si chiar furiosi, iar totul ni se pare un atac la persoana.

Excitarea va fi destul de greu de atins atunci cand intra in joc presiunea si criticile. La fel si cu furia, desi la inceput poate fi doar o dorinta de a va conecta si a va apropia, in final, ca raspuns la respingere, se va declansa o dorinta de tip lupta sau fugi.

Ce putem face?

Odata inceputa aceasta lupta nonverbala, este destul de greu sa treci la alt registru.

Fie ca e treaba cuptorului cu microunde sa incetineasca sau a cuptorului normal sa isi mareasca viteza, exista o alternativa in 3 pasi:

  1. Nu luati raspunsurile biologice ale partenerului ca pe ceva personal

Nu ne putem schimba viteza libidoului. Astfel, e mai bine sa ne concentram pe lucrurile pe care le putem influenta. Ce putem schimba este modul in care vorbim despre ceea ce ni se intampla, iar asta ne poate apropia sexual.

  1. Renuntati la scenariile din capul vostru

Pasul urmator este despre a pune la indoiala presupunerile negative la care ne tot gandim. Poate ca va ganditi ca partenerul/partenera nu mai este atras de voi, are o aventura sau e interesat doar de sex. Nu veti face decat sa cresteti distanta dintre voi daca dati crezare acestor povesti negative.

  1. Gasiti o conexiune

Cand renuntam la toate aceste scenarii, devenim liberi si reusim sa il vedem pe celalalt intr-o lumina noua. Ne privim in sfarsit partenerul si nu raufacatorul pe care ni-l imaginam.

Poate stiti ca partenerul este foarte stresat la munca, iar acasa e singurul loc unde se poate simti confortabil si in siguranta, motiv pentru care, are nevoie si de un pic de timp pentru a-si reveni la sfarsitul unei zile.

Odata inlocuita povestea imaginata cu interes sincer, veti putea sa va conectati mai usor, fizic si emotional, trebuie doar sa dati deoparte restul lumii si sa fiti pe aceeasi lungime de unda cu partenerul.


Dr. Nadia Gorduza este singurul Certified Gottman Couple Therapist & Trainer din Romania, reprezentant exclusiv al Institututui Gottman in Romania.

Salveaza-ti Casnicia prin Terapia de Cuplu Metoda Gottman!

Date de contact pentru Centrul ID THERAPY Bespoke Treatment Center
Telefon: +4 0751 202 272
Email: office[at]idtherapy.ro
Adresa: Strada Naum Ramniceanu, nr. 23, ap. 1, Sector 1, Bucuresti, Romania

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *