Stresul si anxietatea impartasesc multe din aceleasi simptome fizice, ceea ce face dificila identificarea diferentelor dintre ele. Aflati in acest articol cum va puteti da seama daca suferiti de stres sau de anxietate.
Daca privim din afara, diferentele dintre stres si anxietate pot fi dificil de observat. Ambele pot duce la nopti nedormite, epuizare, ingrijorare excesiva, lipsa de concentrare si iritabilitate. Chiar si simptomele fizice – cum ar fi frecventa cardiaca rapida, tensiunea musculara si durerile de cap – le pot afecta atat pe persoanele care sufera de stres, cat si pe cele diagnosticate cu o tulburare de anxietate. Datorita simptomelor care pot fi comune, este dificil de stiut cand sa faci respiratie profunda si cand sa cauti un ajutor specializat.
Stresul este reactia organismului la un declansator si este, in general, o experienta pe termen scurt. Acesta poate fi pozitiv sau negativ. Cand stresul va ajuta sa va descurcati cu termenul limita pe care l-ati considerat o cauza pierduta, este pozitiv. Daca insa are drept rezultat insomnia, concentrarea slaba si scaderea abilitatii de a face lucrurile pe care le faceti in mod normal, este negativ. Stresul este un raspuns la o amenintare in orice situatie data.
Nadia Gorduza – medic, psihoterapeut si business coach
Anxietatea, pe de alta parte, este o tulburare indelungata de sanatate mintala care poate fi declansata de stres. Aceasta nu dispare dupa ce amenintarea a trecut. Ea poate cauza probleme semnificative in domeniile social, ocupational, precum si in alte domenii importante de functionare.
Simptomele legate de stres
Exista o serie de tulburari emotionale si fizice legate de stres, incluzand depresia, anxietatea, atacurile de cord, accidentele vasculare cerebrale, probleme gastrointestinale, obezitatea si hipertensiunea arteriala. Nivelurile ridicate de stres pot afecta foarte mult atat mintea, cat si corpul.
Deoarece stresul se poate manifesta in multe feluri, va va fi de ajutor sa cunoasteti cateva simptome comune:
- Dureri de cap frecvente
- Tulburari ale somnului
- Dureri de spate si/sau de gat
- Stari confuze, de lesin sau ameteli
- Transpiratie la maini sau la picioare
- Dificultate la inghitire
- Imbolnaviri frecvente
- Iritabilitate
- Probleme gastrointestinale
- Ingrijorare exagerata
- Ritm cardiac rapid
- Tensiune musculara
- Sentimente care va coplesesc
- Ganduri care nu va dau pace
- Concentrare slaba
- Goluri de memorie
- Energie diminuata
- Pierderea dorintei sexuale
Simptomele stresului pot varia si se schimba de-a lungul timpului. Daca va observati propriile raspunsuri la stres, acest lucru va poate ajuta sa constientizati modul in care acesta se manifesta in cazul vostru. Cunoasterea acestor informatii vitale va va ajuta sa invatati sa folositi tehnici de reducere a stresului la primele semne de stres pentru a evita repercusiunile pe termen lung.
Cum sa faceti fata stresului
Perioada de invatare pentru a face fata stresului poate necesita unele incercari si greseli. Ceea ce functioneaza pentru cel mai bun prieten nu poate functiona si pentru voi. Este important sa va construiti propriul set de instrumente de reducere a stresului, astfel incat sa aveti mai mult de o strategie de a actiona atunci cand acesta are loc:
- Exersati respiratia profunda: Cel mai bun lucru pe care il puteti face atunci cand sunteti stresati este sa va angajati intr-o respiratie profunda. Exersati aceasta strategie atunci cand sunteti calmi, astfel incat sa stiti cum sa o utilizati atunci cand sunteti sub presiune. Inspirati in timp ce numarati pana la patru, tineti aerul in piept patru timpi si expirati in timp ce numarati tot pana la patru. Repetati
- Exersati tehnicile de mindfulness: Cel mai bun mod de a practica mindfulness-ul este sa va deconectati de lumea digitala si sa va reconectati cu lumea naturala pentru o anumita perioada de timp in fiecare zi. Faceti o plimbare in aer liber si utilizati aceasta ocazie de a observa imprejurimile folosindu-va de toate simturile
- Faceti miscare: Exercitiile fizice efectuate zilnic elibereaza substante chimice in creier. Acest lucru va poate impiedica sa reactionati negativ la evenimentele stresante
- Tineti un jurnal: Daca va notati zilnic cele mai bune si cele mai grave lucruri care vi se intampla, va ajuta sa depasiti obstacolele si sa va concentrati asupra a ceea ce a fost in regula. Este normal ca in fiecare zi sa experimentati suisuri si coborasuri
- Fiti creativi: Exista un motiv pentru care cartile de colorat pentru adulti, care sunt atat de populare, functioneaza. Indiferent daca desenati, colorati, scrieti poezii sau aruncati vopsea pe perete, angajarea intr-un hobby creativ ii ofera mintii o sansa de relaxare
- Ascultati muzica: Daca ascultati o muzica lenta si relaxanta, acest lucru va scadea raspunsul la stres (la fel cum o muzica mai ritmata va va determina sa alergati)
Daca aveti dificultati in gestionarea stresului, iar acesta va impiedica sa va desfasurati activitatile zilnice obisnuite, psihoterapia va poate ajuta. Este important sa invatati sa identificati factorii declansatori si raspunsurile si sa gasiti strategii care sa functioneze.
Simptomele tulburarii de anxietate generalizata
Caracteristica definitorie a tulburarii de anxietate generalizata este anxietatea exagerata si ingrijorarea (legat de un numar de evenimente sau activitati) care apar mai multe zile, daca nu chiar pentru cel putin sase luni. Intensitatea anxietatii sau a ingrijorarii este disproportionata de probabilitatea sau impactul real al evenimentului sau al evenimentelor anticipate.
Alte simptome de tulburare de anxietate generalizata includ urmatoarele:
- Dificultatea de a controla ingrijorarea
- Neliniste sau senzatie de incordare si nervozitate
- Obositi usor
- Dificultatea de concentrare sau lapsus
- Iritabilitate
- Tensiune musculara
- Tulburari ale somnului
- Un raspuns exagerat de frica
- Simptome psihosomatice: dureri de cap, de stomac, ameteli, furnicaturi
- Simptome fizice: dificultati de respiratie, ritm cardiac rapid, transpiratii excesive, dureri in piept
- Anxietatea, ingrijorarea sau simptomele fizice provoaca tulburari sau deficiente semnificative din punct de vedere clinic in domenii sociale, ocupationale sau in alte domenii de activitate
Tratamentul tulburarilor de anxietate
Cele doua metode principale de tratament pentru anxietate sunt psihoterapia si terapia medicamentoasa si multi oameni beneficiaza de o combinatie a celor doua:
- Psihoterapia: Este eficienta in a-i ajuta pe oameni sa identifice, sa proceseze si sa faca fata factorilor declansatori de anxietate. Terapia cognitiv-comportamentala este un tratament foarte eficient, pe termen scurt, care-i ajuta pe oameni sa invete abilitati specifice care au drept tinta factorii declansatori specifici
- Terapia medicamentoasa:Antidepresivele au, in general, unele efecte secundare usoare, dar ajuta la ameliorarea anumitor simptome de anxietate. Toate medicamentele trebuie discutate temeinic cu medicul vostru si toate reactiile adverse trebuie raportate imediat
- Modificari ale stilului de viata: Exista mai multe modificari pe care le puteti face acasa inainte de a incerca terapia medicamentoasa. Exercitiile fizice efectuate zilnic, o igiena buna a somnului, alimentatia sanatoasa si evitarea cofeinei si a alcoolului – sunt toate cai de atac care pot reduce simptomele de anxietate
Toata lumea se confrunta cu perioade de stres mai crescut, iar uneori acesta se poate simti ca fiind coplesitor. Este important sa invatati cum sa va gestionati stresul si cand sa cautati ajutor. Cand stresul nu mai este usor de gestionat si simptomele anxietatii interfereaza cu viata de zi cu zi, este timpul sa cautati o evaluare la un specialist licentiat in domeniul sanatatii mintale.
EXERCITII DE RELAXARE
Date de contact pentru centrul ID THERAPY Bespoke Treatment Center
Telefon: +4 0751 202 272
Email: office[at]idtherapy.ro
Adresa: Strada Naum Ramniceanu, nr. 23, ap. 1, Sector 1, Bucuresti, Romania