Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) – cum sa nu traiesti cu trauma

Tulburarea de Stres Post-Traumatic (PTSD) este o manifestare psihopatologica de o mare gravitate, deseori pe termen lung, cu simptome avand o legatura evidenta cu expunerea la un eveniment traumatic.

Tulburarea de Stres Post-Traumatic poate sa apara ca urmare a expunerii la evenimente stresante care implica o gravitate obiectiva extrema, cu amenintarea vietii sau a integritatii fizice proprii sau a altora.

Multe experiente traumatice si dramatice pot fi definite ca fiind evenimente stresante. Acestea includ atat experiente directe, cat si evenimente la care au fost martori, precum si simplul fapt ca stiu de evenimentele petrecute altora.

Dar pentru a favoriza aparitia Tulburarii de Stres Post-Traumatic (PTSD), evenimentul stresant trebuie sa implice o experinta de moarte (reala sau amenintare) sau o dauna serioasa, dupa unele definitii.

Cand o experienta nefericita se transforma in stres post-traumatic?

Evenimentele traumatice traite in mod direct includ conflicte militare, agresiune violenta personala (violenta sexuala, atac fizic, jafuri, furturi), rapiri, a fi luat ostatic, atac terorist, tortura, detentie ca prizonier de razboi sau in camp de concentrare, dezastre naturale sau provocate, accidente grave automobilistice, primirea unui diagnostic de maladii care pun viata in pericol. Pentru copii, evenimentele traumatice din punct de vedere sexual pot include experientele sexuale neadecvate din punct de vedere al dezvoltarii, fara violenta sau rani reale ori amenintatoare.

Evenimentele traite in calitate de martori includ observarea, ranirea grava sau moartea nenaturala a unei alte persoane datorata unei agresiuni violente, unui accident, razboi sau unei calamitati naturale, sau a se gasi pe neasteptate in fata unui cadavru sau parti dintr-un corp.

Nu e de mirare ca, daca suntem martorii sau protagonistii unuia din aceste evenimente, ne ramane fixata in minte acea experienta si nu se va desprinde niciodata. In astfel de cazuri, reactia noastra este ca ne simtim mereu din ce in ce mai tensionati, „alertati”, atat atunci cand suntem treji, cat si cand dormim, de imagini, ganduri si flashback-uri legate de experienta traumatica pana cand devenim efectiv prizonierii unui sindrom de stres posttraumatic. Suntem in fata unei patologii, mult mai grava si debilitanta decat o reactie fiziologica la evenimentul stresant – tulburarea de stres post-traumatic.

Daca fiecare dintre noi este inzestrat „natural” pentru a reactiona la stres extrem –cu reactii de ameteli momentane, uneori apatie, teama sau depresie –persoana afectata de aceasta tulburare de stres post-traumatic este continuu afectata de amintirea traumei traite, de un trecut care continua sa inunde si sa scufunde prezentul prin frica, durere, furie, impiedicand-o sa-si continue drumul catre viitor. Sau cum scria un veteran din razboiul din Vietnam, „razboiul s-a terminat pentru istorie, dar nu si pentru mine”.

Tulburarea de stres post-traumatic – simptome:

• Flashback: persoana prezinta amintiri recurente si intruzive ale evenimentului, care apar in constiinta prin „repetarea” amintirii evenimentului. In cazuri rare, persoana traieste stari disociative care dureaza de la cateva secunde la cateva ore, sau chiar zile, in timpul carora sunt retraite parti ale evenimentului si persoana se comporta ca si cum ar trai evenimentul in acel moment.

• Cosmarurile care pot face sa se retraiasca experienta traumatica in timpul somnului intr-un mod intens.

• Amortirea: o stare de constiinta similara cu ameteala si confuzia. De obicei, imediat dupa evenimentul traumatic, incepe o reducere a reactivitatii fata de lumea exterioara,  care este mentionata ca o „paralizie psihica” sau „anestezie emotionala”. Individul poate sa se planga de o reducere semnificativa a interesului sau a participarii la activitati care anterior ii placeau sau  de a se simti desprins sau strain fata de alte persoane sau de avea o reducere marcanta a capacitatii de a simti emotii.

• Evitarea: persoana se forteaza voluntar sa evite ganduri, sentimente sau conversatii care conduc la experienta traumatica (chiar indirect sau doar simbolic).

In unele cazuri, persoana afectata cauta „ajutor” (dar in realitate inrautateste situatia) abuzand de alcool, droguri, medicamente sau psihotrope; deseori se simte vinovata pentru ceea ce s-a petrecut sau pentru cum s-a comportat (sau pentru ca nu a putut sa evite faptul), vinovatie care deseori este exagerata sau in contradictie cu desfasurarea reala a faptelor si a responsabilitatilor obiective.

Terapia Strategica si Terapia Virtuala – solutiile cele mai eficiente pentru tratament in tulburarea de stres post-traumatic?

„Nimic nu fixeaza mai profund in memorie ca dorinta de a uita.” (Michael de Montaigne)

O interventie terapeutica care sa fie eficienta si eficace in vindecarea acestui tip de tulburare de stres post-traumatic trebuie sa permita persoanei sa se apropie cit mai repede posibil de „temporalitatea vietii sale”. Aceasta, bineinteles, neanuland un trecut ce nu poate fi anulat, ci ajutand sa aseze trecutul in trecut, arhivand amintirile traumatice si reactivand astfel capacitatea de a trai propriul prezent si de a-si proiecta propriul viitor.

Sarcina terapeutului specializat in Terapie Scurta Strategica este sa ajute pacientul sa-si redescopere si sa retrezeasca resursele inactive din cauza traumei pentru a prelua haturile propriei vieti.

Din acest punct de vedere, tratamentul in tulburarea de stres post-traumatic este un exemplu incontestabil privind modul in care terapeutul strategic se focalizeaza pe a face sa reapara  ceea ce este definit ca fiind „rezilienta” persoanei. In fizica, rezilienta este capacitatea unui material de a rezista la un soc brusc fara sa se rupa. Termenul a fost adoptat in domeniul psihologiei pentru a indica capacitatea umana de a reactiona la evenimente traumatice.

Terapia Strategica se focalizeaza tocmai pe faptul de a permite persoanei sa scoata la suprafata propriile resurse blocate; nu adauga si nu scoate nimic: pur si simplu intervine pentru a debloca rezistenta naturala cu care fiintele umane sunt dotate si le permite lor sa-si urmeze propria viata, deseori mai puternice ca inainte. Citandu-l pe Hemingway: „Lumea ne rupe in bucati pe toti, dar unii devin mai puternici acolo unde au fost rupti”.

Terapia Strategica a fost intodeauna propusa ca o terapie scurta, orientata spre un „aici si acum” al persoanei fara sa prevada o lunga si intortocheata cautare a ipoteticelor cauze declansate de o tulburare. Terapeutul strategic nu desconsidera faptul ca fiecare dintre noi este fructul propriei istorii si al propriului trecut: pur si simplu evita sa interpreteze acest trecut si sa-i atribuie o semnificatie care deseori ramane necunoscuta chiar si pentru cine a trait-o. El prefera sa-si focalizeze atentia asupra a ceea ce persoana face „aici si acum” pentru a incerca sa rezolve acea problema (sau asupra „solutiilor incercate”, o constructie cheie a terapiei strategice).

Cand insa trecutul „este” problema prezentului, cand se intrepatrunde continuu cu cotidianul, aproape ca si cum ar fi o umbra de care nu se poate separa si pe care nici macar nu putem uita ca il avem, atunci munca terapeutului strategic este indreptata catre trecut sau, mai bine, catre „reamplasarea” sa.

Cea de-a doua solutie extrem de eficienta in tulburarea de stres post-traumatic s-a dovedit a fiterapia virtuala. In medii virtuale simulate cu ajutorul tehnologiei, pacientii pot experimenta similar conditiile de manifestare a evenimentului care a produs trauma, insa in conditii de siguranta psihica, avand constiinta clara a realitatii care ii protejeaza si sub ghidajul expert si bland al terapeutului.

Pentru solutii concrete si rapide accesati www.idtherapy.ro