Utilizarea site-urilor social media este una dintre activitatile online preferate in adolescenta care prezinta beneficii psiho-sociale semnificative (sprijin emotional, construirea unei comunitati, exprimarea sinelui si a creativitatii), dar care are si un impact negativ.
Care sunt factorii asociati cu utilizarea excesiva a site-urilor social media in adolescenta?
Cei mai comuni factori asociati cu utilizarea problematica a site-urilor social media sunt factorii de personalitate, precum extraversia sau neuroticismul (gradul de stabilitate emotionala si control al impulsurilor).
Spre exemplu, un studiu din China care a utilizat un esantion de 920 de elevi de gimnaziu, a indicat ca trasaturile de personalitate (neuroticismului si extraversia) au prezis dependenta de social media.
Pe de alta parte, un alt factor implicat este fenomenul FoMO (eg. Fear of missing out), adica frica de a nu pierde noutatile de pe retelele sociale si de a nu pierde contactul cu comunitatea creata. Acest factor poate contribui la dezvoltarea adictiei de social media.
Un alt factor speculat in literatura de specialitate ce poate sa stea la baza utilizarii excesive de social media este frica de a sta fara telefonul mobil sau nomophobia, factor legat de FoMO.