Ce reprezinta psihoterapeutul intr-o lume in care suntem bombardati zilnic de reclame la medicamente care trateaza totul de la anxietate la ADHD, astfel incat este usor sa crezi ca o pastila reprezinta finalul tuturor dificultatilor vietii, nu?
Cercetarile au aratat ca aceste medicamente nu sunt eficiente pentru simptome moderate sau usoare de depresie. Mai mult, efectele secundare si interactiunile cu alte medicamente pot determina aparitia unor simptome psihice cronice si pot cauza probleme grave de sanatate.
Ca si cum acest lucru nu ar fi destul de rau, majoritatea medicamentelor destinate tratarii tulburarilor psihologice sunt prescrise in 15 minute sau mai putin, prin eliberarea unei retete, fara a incerca a se descoperi gandurile sau sentimentele pacientului.
Psihoterapia este mai ieftina si mai eficienta decat medicamentele pe baza de prescriptie medicala, mai ales atunci cand luam in considerare impactul asupra capacitatii noastre de a ne atinge obiectivele de viata pe termen lung. Estimarile eficacitatii psihoterapiei, bazate pe sute de studii empirice, constau in faptul ca aceasta functioneaza in aproximativ 75-80% din cazuri.
Pentru a fi eficient, este nevoie ca psihoterapeutul sa aiba cateva calitati bine definite. Iata care sunt acestea, conform studiilor recente:
1.Detinerea unui set sofisticat de abilitati interpersonale
Psihoterapeutul eficient se poate exprima bine. El este foarte priceput la constientizarea gandurilor si sentimentelor oamenilor. In relatia lui cu pacientii, manifesta caldura si acceptare, empatie si concentrare asupra celorlalti, nu asupra propriei persoane.
2.Abilitatea de a te ajuta sa simti ca ai incredere in el
Potrivit unui studiu recent, oamenii determina daca au sau nu incredere in cineva in primele 50 de milisecunde de cand se intalnesc cu acea persoana. Pacientii considera ca terapeutul lor ii va ajuta cu adevarat, deoarece acesta le comunica atat verbal, cat si non-verbal ca el/ea este o persoana in care pot avea incredere
3.Dorinta de a stabili o alianta cu pacientii sai
Unul dintre cei mai mari predictori ai unui rezultat terapeutic bun este sentimentul unui parteneriat intre pacienti si psihoterapeutul lor. Aceasta este cunoscuta sub numele de alianta terapeutica. Psihoterapeutul eficient este capabil sa formeze aceste aliante cu diverse tipologii de pacienti.
4.Abilitatea de a oferi o explicatie a simptomelor tale si sa poata adapta aceasta explicatie pe masura ce circumstantele se schimba
Pacientii isi doresc sa stie de ce experimenteaza anumite simptome, chiar daca nu este prima data cand apeleaza la psihoterapie. Psihoterapeutul eficient ofera explicatii pe care pacientii le pot intelege, dar este, de asemenea, dispus sa le schimbe, sa fie flexibil, in functie de modul in care se desfasoara tratamentul
5.Angajamentul de a dezvolta un plan de tratament consecvent si acceptabil
Este nevoie ca psihoterapeutul sa efectueze o prima evaluare la inceputul tratamentului. In urma acestei evaluari, el ar trebui sa dezvolte un plan de tratament consecvent si sa-l impartaseasca pacientilor. Daca pacientii nu cunosc planul de tratament, risca sa nu respecte recomandarile psihoterapeutului.
6.Comunicarea increderii cu privire la cursul terapiei
Psihoterapeutul eficient isi pastreaza pacientii pe parcursul terapiei deoarece le transmite acestora sentimentul ca terapia ii va ajuta cu adevarat. Acesta ii va face sa se simta in siguranta – stie ce face si de ce. Daca pacientii simt ca el are control asupra cursului terapiei, vor face progrese.
7.Psihoterapeutul acorda atentie progresului terapiei si-l comunica pacientilor
Un bun terapeut este interesat sa afle daca pacientii lui raspund la tratament. El le arata acestora ca isi doreste o imbunatatire a starii lor de sanatate. Verifica cum se simt pacientii legat de tratamentul pe care il primesc. Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa existe progrese la fiecare sesiune, ci ca terapeutul verifica daca lucrurile functioneaza sau nu.
8.Flexibilitate in a adapta tratamentul la particularitatile pacientilor
Psihoterapeutul nu urmeaza un program rigid de tratament – o abordare „unica pentru toti”. Cercetarile in psihoterapie au aratat ca unele tratamente sunt mai bune decat altele pentru anumite tulburari psihologice. Cu toate acestea, un psihoterapeut trebuie sa fie dispus sa faca loc pentru caracteristicile specifice ale pacientului.
9.Inspira pacientilor speranta si optimismul cu privire la sansele de imbunatatire
Speranta este un motivator foarte important. Sentimentul ca ceva urmeaza sa functioneze este adesea o mare parte a ecuatiei unui tratament de succes. Cu toate acestea, psihoterapeutul este realist in ceea ce priveste speranta. El stie sa gaseasca un echilibru intre realism si speranta.
10.Sensibilitate fata de mediul cultural al pacientilor
Principiile practicii bazate pe dovezi recomanda psihoterapeutilor sa se adapteze la valorile culturale ale pacientilor. Acestea includ respectul fata de mediul cultural al pacientilor si constientizarea atitudinilor acestora fata de relatiile de familie, practicile religioase si comportamentul adecvat. Psihoterapeutul nu face comentarii ofensatoare despre genul, rasa, etnia, orientarea sexuala, religia sau mediul cultural al pacientilor sai.
11.Capacitatea de introspectie
Un bun psihoterapeut este constient de sine si isi poate separa propriile probleme de cele ale pacientilor. Freud a inventat termenul „contra-transfer” pentru a se referi la cazurile in care problemele exprimate de un pacient duc la reactii emotionale din partea psihoterapeutului. Este important ca psihoterapeutul sa poata identifica si gestiona propriile raspunsuri la problemele relatate de pacienti.
12.Psihoterapeutul se bazeaza pe cele mai bune dovezi aduse de cercetarile in domeniu
Este nevoie ca psihoterapeutul sa fie la curent cu cele mai recente evolutii ale psihologiei clinice, in special in domeniile lui de expertiza. In mod ideal, acesta isi modifica abordarea de tratament pentru a fi in concordanta cu cele mai recente cunostinte.
13.Implicarea in formarea si educatia continua
Specialistii autorizati in domeniul sanatatii mintale trebuie sa participe la educatia continua pentru a-si mentine acreditarile. Ei sunt obligati prin lege sa caute si sa-si finalizeze aceasta formare.
Rezultatul terapiei depinde de multi factori, dar cercetatorii in psihoterapie au dovezi care arata ca aceste 13 calitati ale unui psihoterapeut joaca un rol-cheie in cresterea sanselor de a obtine un rezultat bun.
Date de contact pentru Centrul ID THERAPY Bespoke Treatment Center
Telefon: +4 0751 202 272
Email: office[at]idtherapy.ro
Adresa: Strada Naum Ramniceanu, nr. 23, ap. 1, Sector 1, Bucuresti, Romania
Articole asemanatoare:
Singurul medic psihoterapeut din Romania specializat in Terapia de Cuplu prin metoda Gottman si in Terapie prin Realitate Virtuala pentru Fobii si Adictii, Management Anxietate. Reprezentant al Institutul Gottman din Seattle, SUA, cat si al Insitutului Virtually Better INC, Atlanta, USA.