O căsnicie fericită se bazează pe o prietenie foarte solidă și pe încredere, înainte de orice altceva. De aceea, pentru o construi o relație de cuplu funcțională pe termen lung, asigurați-vă că aveți „fundația” sănătoasă, și anume, că vă cunoașteți partenerul ca pe dumneavoastră înșivă. Iata, mai jos, cateva sfaturi cand alegem partenerul de viata.
Imaginați-vă că este ca un puzzle cu multe piese mici. Făceți-vă un obicei din a mai descoperi câte o piesă în fiecare zi și a vedea care este locul ei în imaginea finală. Pentru a face acest lucru, conviețuirea înainte de casatorie este foarte importantă, astfel încât, tranziția către mariaj, și după aceea către parenting, să fie făcută cât mai natural.
Intimitatea și atracția sexuală între parteneri este foarte importantă, dar acesta este unul dintre ingredientele necesare și nu cel de la care pornește relația de prietenie.
Ceea ce este foarte important cand alegem partenerul de viata, este respectul și aprecierea pentru acesta, înainte de a ne decide să facem pasul.
Nadia Gorduza, Medic Psihoterapeut, Certified Gottman Couple Terapist & Trainer
Din punct de vedere al stabilității financiare, diferența de perspectiva comună este unul din factorii stresori externi care pot duce în timp la distrugerea unei relații. Acest lucru se întâlnește des dacă pentru unul dintre parteneri stabilitatea financiară este dată de acoperirea nevoilor primare (hrană, casă, sănătate), iar pentru celălalt, de atingere a unui statut social superior din punct de vedere financiar.
Pe cât se poate, este necesar ca ambii parteneri să încerce să depună eforturi egale în a avea o stabilitate financiară, și nu în ultimul rând, să definească ceea ce înseamnă acest lucru. Dacă partenerii provin din medii sociale diferite, este foarte indicat ca cel care are un statut financiar mai ridicat, să îl facă pe celălalt să se simta confortabil în prezența sa și să nu simtă diferența. Acceptarea influenței este un „must” într-o relație. „Acceptă influența ca să poți influența” conform principiului Aikido.
Istoricul relațional este un factor declanșator al posibilelor conflicte într-un mariaj.
Dacă unul dintre parteneri provine dintr-o relație cu sfârșit nefericit, este recomandabil să își vindece traumele din trecut și să pornească la noul drum fără bagaje emoționale nocive pentru relația actuală. Este un pas esential pentru noul partener de viata.
Dacă la mijloc sunt și copii, este o decizie pe care celălalt partener trebuie să și-o asume încă de la început. Nu să își dea seama pe parcurs. Copiii fac parte din viața viitorului partener de viata și trebuie integrați armonios în relația actuală. Și nu în ultimul rand, asigurați-vă că vă cunoașteți propriile aspirații și pe cele pe care le are partenerul de viata și nu îi ucideți visurile!
Afla aici ce nu se acceptă la un partener pe termen lung? Ce e absolut inacceptabil?
Dr. Nadia Gorduza este singurul Certified Gottman Couple Therapist & Trainer din Romania, reprezentant exclusiv al Institututui Gottman in Romania.
Date de contact pentru Centrul ID THERAPY Bespoke Treatment Center
Telefon: +4 0751 202 272
Email: office[at]idtherapy.ro
Adresa: Strada Naum Ramniceanu, nr. 23, ap. 1, Sector 1, Bucuresti, Romania
Articole asemanatoare:
Singurul medic psihoterapeut din Romania specializat in Terapia de Cuplu prin metoda Gottman si in Terapie prin Realitate Virtuala pentru Fobii si Adictii, Management Anxietate. Reprezentant al Institutul Gottman din Seattle, SUA, cat si al Insitutului Virtually Better INC, Atlanta, USA.