Uneori, cea mai grea parte pentru cel care sufera un atac de panica este incercarea de a se simti inteles in ciuda stigmatizarii si a lipsei de intelegere a acestui fenomen. Sanatatea si starea de bine sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Iata povestea unei persoane care sufera din cauza acestei probleme:
„Prima data cand am avut un atac de panica, aveam 19 ani si ma intorceam de la sala de mese spre dormitorul colegiului meu. Nu am putut sa-mi dau seama ce l-a declansat, ce a determinat sa ma inrosesc la fata, sa am respiratii scurte si o frica intensa. Dar am inceput sa plang, mi-am infasurat bratele in jurul corpului si m-am grabit sa ma intorc in camera in care tocmai m-am mutat cu alti doi colegi.
Nu aveam unde sa ma duc – nicaieri unde sa-mi ascund rusinea din cauza acestei emotii intense si inexplicabile – asa ca m-am aruncat in pat si m-am indreptat cu fata spre perete. Ce s-a intamplat cu mine? De ce s-a intamplat? Cum as putea sa opresc asta?”
Pentru a descoperi ce se intampla si pentru a diminua frecventa aparitiei atacului de panica sau pentru a-l stopa este nevoie de psihoterapie, educatie si intelegere a stigmei existente in jurul bolilor mintale.